”Rezistența. The Future of Memory/ Viitorul Memoriei”


proiectul pentru comemorarea Holocaustului prin artă și media anunță lansarea unui catalog și o serie de evenimente educaționale în Cluj, Mediaș, Oradea și București, în perioada 23 – 31 mai 2018.

Catalogul reunește contribuții artistice și texte semnate de supraviețuitori și urmași ai acestora, sau chiar de victime ale Holocaustului din România și Republica Moldova si reprezintă o sursă de bază pentru o serie de ateliere educaționale organizate în cadrul proiectului Rezistența. The Future of Memory/ Viitorul Memoriei.

Lansarea catalogului va fi însoțită de proiecții de filme, discuții, un tur ghidat prin Oradea, iar la Mediaș și București, de ateliere cu liceeni pe tema rezistenței antifasciste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a rezistenței în fața tendințelor antisemite, rasiste și xenofobe din prezent.

Platforma Viitorul Memoriei s-a născut din necesitatea de a scoate la lumină adevărurile trecutului care au fost ținute zeci de ani sub tăcere în România și Republica Moldova și în majoritatea țărilor Europei de Est. Activitățile noastre artistice au prezentat lecții de istorie care au înlesnit cunoașterea trecutului, o mai bună înțelegere a prezentului și o responsabilizare față de viitor; au dezvăluit biografii ale celor uitați și, în ultimă instanță, au provocat discuții, au dat naștere la întrebări care au dus la auto-cunoaștere și o mai bună relație cu trecutul.

Proiectul Rezistența. The Future of Memory/ Viitorul Memoriei
face parte din cadrul platformei Viitorul Memoriei și își propune să reconstituie, cu ajutorul biografiilor unor personaje aproape uitate, diferite tipuri de rezistență contra fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de la gesturi individuale la cele colective, armate sau pasive. Viitorul Memoriei: Rezistența luptă prin aceste mijloace contra tendințelor antisemite, rasiste și xenofobe și aduce în fața publicului aceste istorii personale, pentru a putea învăța din erorile trecutului și pentru a schimba prezentul și viitorul.

 
Catalogul include lucrări de Marcel Iancu, Hedda Sterne, Willy Pragher, Leon Misosniky, Benno Friedel, Samy Briss, Miklos Onucsan, Laszlo Ujvarossy, Răzvan Anton, Andreea și Matei Bellu, Belu Simion Făinaru, Istvan Fischer, Csilla Konczei, Alex Leon, Josef Biro, Tibor Erno, Barat Moric, Paul Fux, Erno Grunbaum, texte de Dr. Ladislaus Lob, Dr. Ion Duminică, Shaina Larrivee, Rodica Indig, Miklos Szilard, Maria Axenti.

Pe 30 mai catalogul ajunge la București, unde va fi lansat de la ora 17 la Centrul Replika (strada Lânăriei nr. 93-95) într-un eveniment public, în cadrul căruia vom prezenta rezultatele atelierului artistic cu liceeni susținut de Katia Pascariu și Mihaela Michailov și vom discuta pe marginea lui. Ulterior, vom viziona filmulIluziile mele în prezența realizatorilor și a protagoniștilor, rezidenții căminului Moses Rosen din București: Iudit Ardeleanu, Iosef Cotnareanu, Pompiliu Sterian și Lippa Segal. Vă invităm și la un performance participativ inițiat de Katia Pascariu și Ioana Florea, intitulat Din aproape în aproape.

Pe 31 mai filmul Iluziile mele va fi proiectat studenților de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, în cadrul Masteratului de Studii Vizuale, la Cafeneaua Sociologilor. Proiecția va fi urmată de o discuție despre platforma Viitorul Memoriei.

Catalogul va fi distribuit gratuit la lansare.

ILUZIILE MELE
România / 2017 / 58’ / color / s.engl. / documentar
R: Olga Ştefan
Realizat în colaborare cu Ileana Szasz şi Centrul de Artă Comunitară Vîrsta4, filmul conține poveştile personale ale rezidenţilor căminului Moses Rosen din Bucureşti. Aceste istorisiri ne poartă prin spaţiile din cartierul evreiesc, prin locurile unde au avut loc episoadele de violenţă antisemită în timpul pogromului din 1941. Cu această ocazie rememorăm elementele identităţii evreieşti aşa cum era înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi în timpul războiului şi în perioada postbelică.

Invitatia pe Facebook: https://www.facebook.com/events/2010599629190451/

 
La Cluj, unde vom proiecta pe 23 mai de la ora 19.00 la Casa Tranzit (strada Barițiu nr. 16), filmul documentar Iluziile Mele. Proiecția va fi urmată de o discuție despre platforma Viitorul Memoriei, moderată de OlgaȘtefan, Csilla Konczei și Miklos Szilard.

ILUZIILE MELE
România / 2017 / 58’ / color / s.engl. / documentar
R: Olga Ştefan

Catalogul va fi distribuit gratuit la lansare.

Invitatia pe Facebook:https://www.facebook.com/events/157921111727522/

 

 
La Mediaș se vor organiza pe 24 și 25 mai la Casa de lângă Sinagogă o serie de ateliere cu liceeni, cu tema rezistenței evreiești și rome, bazate pe exemple din cercetarea realizată pentru expozițiile din cadrul platformei Viitorul Memoriei și din catalog. Moderatori: Katia Pascariu și Răzvan Anton.
Urmează lansarea catalogului pe 26 mai, la Sinagoga din Mediaș (strada Mihail Kogălniceanu nr. 43), unde, începând cu ora 12, vom prezenta platformaViitorul Memoriei și proiectul Traces, vom discuta despre rezultatele atelierelor cu liceeni și vom viziona următoarele filme: Das Kind, Iluziile mele și Până la ultimul pas. Moderatori: Olga Ștefan, Alexandra Toma și Răzvan Anton.
Catalogul va fi distribuit gratuit la lansare.

DAS KIND
Franța / 2010 / 93’ / color / s. ro. / documentar
R: Yonathan Levy
Irma Miko s-a născut în România, în anul 1914. Evreică, comunistă și activist politic de la vârsta de 14 ani, Irma s-a alăturat rezistenţei franceze în Paris în 1941. Misiunea ei neînchipuit de periculoasă a fost să aducă soldaţi germani de ocupaţie în rezistenţă. O poveste despre o lume în fugă şi un portret al unei femei extraordinare şi curajoase. Filmul a câştigat în 2010 premiul pentru Cel Mai Bun Film la Festivalul European de Film Independent, Paris.

ILUZIILE MELE
România / 2017 / 58’ / color / s.engl. / documentar
R: Olga Ştefan

PÂNĂ LA ULTIMUL PAS / UNTIL THE LAST STEP
Belarus / 2016 / 95’ / color / s.engl. / documentar
R: Boris Maftsir
Filmul descrie povestea răzmeriţei care a avut loc în 1942 în ghetoul din Lachva, un mic oraş din Belarus. Este considerată a fi prima acţiune de acest fel din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pelicula descrie, totodată, o serie de episoade de eroism din ghetouri şi istoria unei evadări surprinzătoare, precum şi încercările naziştilor de a muşamaliza masacrele comise atunci asupra populaţiei evreieşti.

Invitatia pe Facebookhttps://www.facebook.com/events/152766682240147/

 
La Oradea, pe 28 mai se va organiza turul ghidat Artiști și scriitori evrei orădeni, repere de memorie din arhivele platformei Viitorul Memoriei și ale Asociației Tikvah. Turul va avea loc între orele 12 și 14, este gratuit și se adresează tuturor celor interesați. Punctul de pornire se află la statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu. Ghizi: Olga Ștefan și Livia Cherecheș.
Pe 29 mai, de la ora 18, în Sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea va avea loc lansarea catalogului Viitorul Memorei: Rezistența. Cu această ocazie, vă invităm la un dialog despre platforma Viitorul Memoriei cu Olga Ștefan, Rodica Indig, Emilia Teszler și Ștefan Gaie. Urmează proiecția filmelor Iluzille mele și Micul meu Jurnal…Jurnalul Evei Heyman.

ILUZIILE MELE
România / 2017 / 58’ / color / s.engl. / documentar
R: Olga Ştefan

MICUL MEU JURNAL….JURNALUL EVEI HEYMAN
România / 2017 / 17’ / color / s.ro. / documentar
R: Jim Andrews
Realizat de Asociația Tikvah din Oradea în cadrul unui proiect educațional finanțat de Claims Conference, Bernard Charitable Trust și Anne Frank House, acesta este un scurt film despre o fetiță evreică născută în Oradea în 1931. La împlinirea vârstei de 13 ani, Eva a început să scrie un jurnal, însemnând unele amintiri din copilărie și din primii ani de adolescență. Eva a notat mai ales impactul pe care l-au avut asupra ei și a familiei sale măsurile antievreiești care se succedau cu repeziciune, pe măsură ce scria jurnalul început în 13 februarie 1944. Între 1940 și 1944, în urma Dictatului de la Viena, partea de nord a Transilvaniei a ajuns sub administrație maghiară. După ocuparea Ungariei de către Germania în 19 martie 1944, a început implementarea „Soluției finale”, dusă la îndeplinire de naziștii germani, în colaborare cu autoritățile din Ungaria, centrale și locale. Ca urmare, și evreii din Oradea, printre care Eva, au fost închiși în ghetou, iar de acolo au fost deportați în vagoane de transport de vite la Auschwitz. Eva a pierit în același an. Mama Evei a publicat jurnalul la Budapesta, în 1947.

Catalogul va fi distribuit gratuit la lansare.
Invitatia pe Facebook: https://www.facebook.com/events/245436276031822/

Pentru detalii despre evenimentele organizate în cadrul platformei Viitorul Memoriei vă rugăm să consultați arhiva, care include filmări și înregistrări cu supraviețuitori și alte tipuri de documente prezentate la expozițiile din 2017 de la București, Oradea, Cluj, Iași și Chișinău. http://www.thefutureofmemory.ro

Echipa:
proiect inițiat și curatoriat de Olga Ștefan
organizator:  Rodica Buzoianu, Asociația UMA ED România
Editor catalog: Olga Stefan/ Corectura, co-editor: Ioana Ilie
Design: Alice Stoicescu
PR/Marketing: Hildegard Ignatescu
Cluj: Csilla Konczei, Naomi Magyari, Attila Seprodi
Medias: Alexandra Toma, Razvan Anton
Oradea: Livia Chereches, Rodica Indig, Stefan Gaie, Emilia Teszler
Bucuresti: Michaela Michailov, Katia Pascariu, Radu Apostol

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

parteneri: Ars Nobilis, Asociatia Tikvah, Centrul Replika, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Fundația Tranzit, Communitas și BMA, Proiectul Traces, Sinagoga din Mediaș, Casa de lângă Sinagogă, Asociația Hosman Durabil, Departamentul de Arte Vizuale, Facultatea de Arte din cadrul Universității Oradea, Cinemateca Romana
partener media: Radio România Cultural